BLEJOIUL ÎN HAINE DE SĂRBĂTOARE
Ziua Comunei în imagini

Timp de două zile (18 şi 19 iunie), blejoienii şi-au cinstit Ziua Comunei împreună cu unii dintre cei mai în vogă artişti din show-biz-ul românesc. Smiley, Alina Eremia, Giulia, Nico, Compact, Nicu Paleru, Vali Vijelie, Irina Loghin şi Fuego au încântat publicul cu vocile lor. Surpriza a fost recitalul Alinei Eremia, de sâmbătă seară, foarte apreciat de toată suflarea prezentă pe stadion (inspirată alegerea autorităţilor locale, care au mutat locul de desfăşurare a festivalului din betoanele de la Piaţă, pe iarba verde a cochetei arene de sport). S-a dansat în piaţă, dar şi pe scenă, la invitaţia specială a vedetelor. Muzica de petrecere a fost pe placul adulţilor, în timp ce tinerii au fredonat împreună cu Smiley şi Giulia hiturile care au dominat topurile posturilor de radio. Smiley a fost plăcut surprins de căldura publicului, a dat autografe puştilor şi a promis că o să revină cu plăcere de câte ori va fi invitat la Blejoi. Vremea frumoasă a contribuit şi ea la reuşita evenimentului (poate a fost un pic prea cald), chiar dacă artificiile au lipsit anul acesta. Am avut în schimb “efecte luminoase” speciale la concertul lui Smiley - fulgerele trimise de Sf. Ilie!



Trofeul “MARIAN DUMITRU” a rămas acasă!

Aşteptat cu mare interes, unul dintre cele mai puternice turnee de handbal rezervate juniorilor - Trofeul “Marian Dumitru” - găzduit de Sala Polivalentă din Blejoi (23-24 ianuarie), a reunit la start opt echipe, toate cu şanse considerabile de a se califica la primăvară în semifinalele campionatului republican. Favoriţii la câştigarea trofeului - puştii de la CSM Sf. Gheorghe şi colegii lor de la CS Blejoi (de departe, echipele cu loturile cele mai valoroase) - s-au impus fără probleme în jocurile din grupă, asigurându-şi prezenţa în finală.



Cupa Liceelor a ajuns la “Caragiale”, via Blejoi

În a doua săptămână din luna lui gerar, Sala Polivalentă din Blejoi a găzduit Cupa Liceelor, cea mai importantă competiţie sportivă din Prahova destinată elevilor de liceu. La startul turneului s-au prezentat 16 echipe, printre care şi o “selecţionată” a gazdelor, formată din liceeni, foşti elevi la şcolile din Blejoi, antrenată de Alex Sterie, consilier local, dar şi component al echipei de seniori CS Blejoi.



Cavaleria Americană la Blejoi

Pe 13 mai, Blejoiul a fost sub “ocupaţie” americană. 400 de cougars, însoţiţi de trupe române, 80 de blindate şi vehicule militare uşoare, elicoptere Blackhawk şi avioane de luptă, s-au prezentat...

Club Sportiv Blejoi

Blejoiul a îmblânzit “lupii”

Amicalul dintre CS BLEJOI şi PETROLUL a atras pe cocheta arenă din Blejoi o asistenţă record...

Clasamente şi rezultate

Meciuri disputate de echipa de fotbal CS Blejoi în Liga A Prahova
( link la www.frf-ajf.ro/prahova)

Meciuri disputate de echipa de handbal CS Blejoi în Campionatul Naţional Juniori III
(link la www.frh.ro)

Anunțuri


Primăria Blejoi informează cetăţenii că, până în data de 31 martie 2016, programul va fi prelungit în zile lucrătoare până la ora 17.30. De asemenea, programul de lucru cu publicul va fi extins şi în zilele de sâmbătă, respectiv, pe 19 şi 26 martie, între orele 09.00 şi 13.00. Măsura vine în sprijinul contribuabililor persoane fizice şi juridice care vor să achite plata taxelor şi impozitelor locale.


Comuna Blejoi, judeţul Prahova organizează concurs de recrutare pentru ocuparea posturilor...


Anunţ colectiv pentru comunicarea prin publicitate


Anunţ promovare functionari publici


Anunţ de recrutare

Fisa postului


Anunţ colectiv pentru comunicarea prin publicitate


Rezultatul selecției dosarelor de înscriere la concursul pentru ocuparea funcției vacante contractuale inspector de specialitate II din cadrul Biroului financiar – contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Blejoi


Anunţ colectiv pentru comunicarea prin publicitate


Comuna Blejoi, judeţul Prahova organizează concurs de recrutare pentru ocuparea posturilor...


Rezultatele selectarii dosarelor de concurs din: 9 decembrie 2015 ...


Comuna Blejoi organizeaza examen/concurs pentru promovarea personalului contractual de executie din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Blejoi in gradul profesional imediat superior celui detinut...


Comuna Blejoi, judetul Prahova organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcțiilor publice de execuție vacante din cadrul Serviciului public comunitar local de evidentă a persoanelor...

Fisa postului "Inspector clasa I, grad profesional asistent"

Fisa postului "Inspector clasa I"

Formular de inscriere


Anunt public privind depunerea solicitarii de emitere a acorduluide mediu - Primaria Blejoi.


Anunt public privind rezultatul selecţiei dosarelor la examenul/concursul organizat pentru promovarea personalului din cadrul aparatului de specialitate din cadrul Comunei Blejoi, organizat în data de 22.03.2016.


Anunt public privind rezultatul selecţiei dosarelor de inscriere la examenul/concursul de recrutare pentru ocuparea functiilor publice de executie vacante din cadrul Serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor din cadrul comunei Blejoi, judetul Prahova.


Anunt public cu lista rezultatelor la lucrarea scrisa la concursul de recrutarepentru ocuparea functiilor publice de executie vacante din cadrul serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor din cadrul comunei Blejoi, judetul Prahova. 14.04.2016


Anunt public cu lista rezultatelor la interviu privind examenul/concursul de recrutare pentru ocuparea functiilor publice de executie vacante din cadrul Serviciului Public Comunitar de Evidenta a Persoanelor din cadrul comunei Blejoi, judetul Prahova


Anunt privind rezultatele selectarii dosarelor de concurs pentru ocuparea functiei contractuale de sofer - personal deservire, care se va desfasura in perioada 26-28 aprilie 2016 la sediul primariei comunei Blejoi, judetul Prahova


Lista rezultatelor finale la concursul de recrutare pentru ocuparea functiilor publice de executie vacante din cadrul serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor din cadrul Primariei Comunei Blejoi, judetul Prahova


Locuri de munca vacante la SC FLABOR LICSPROD SRL


Lista rezultatelor la lucrarea scrisa la concursul de recrutare pentru ocuparea postului de sofer din cadrul Primariei Comunei Blejoi, judetul Prahova


Lista rezultatelor finale la concursul de recrutare pentru ocuparea postului de sofer din cadrul Primariei Comunei Blejoi, judetul Prahova




Puteţi citi în numărul curent al ziarului, despre evenimentele din comună.

Strategia Locală de Dezvoltare Durabila a Comunei Blejoi
2008-2015